O întâmplare

Într-o dimineaţă însorită de vară Maria a hotărât să-i facă o casă păpuşii sale.
A cules surcele, a rupt câteva frunze de un verde crud şi a început construcţia. I-a făcut pereţi din lemn uscat, o uşă micuţă şi nişte ferestre largi prin care să intre razele calde ale soarelui. Din frunze pictate a confecţionat feţe de masă şi covoraşe. Pentru pătuţ a căutat o salteluţă din muşchi.
Eforturile ei au dat roade: păpuşa cu ochi albaştri ca marea are acum un adevărat palat în care poate să se odihnească. Mulţumită, Maria a intrat în bucătărie. Pe când mânca din prăjiturile gustoase ale bunicii a auzit un zgomot. Era vântul care a dărâmat casa păpuşii.
Maria s-a repezit afară şi a început să-l certe pe nemilosul care i-a lăsat prietena fără adăpost.
- De ce mi-ai dărâmat căsuţa? Ştii cât am muncit la ea? i-a spus fetiţa furioasă, în timp ce lacrimi ca nişte perle i se prelingeau pe obrajii roşii ca focul.
- Scuză-mă, dar asta e meseria mea, trebuie să mă plimb peste tot în lume. N-am ştiut că pot provoca atâta suferinţă! Cum să te ajut? Ştiu! Încearcă să refaci căsuţa şi în timp ce tu vei lucra îţi voi răcori fruntea şi îţi voi cânta.
Maria l-a ascultat cu atenţie. Încet, încet mânia s-a transformat în simpatie.
- Ei, nu eşti chiar aşa rău, a spus ea şi s-a apucat de muncă.

Cucu Adelina, clasa a IV-a