Doi prieteni

Şi astăzi, ca în fiecare zi de vară, Furnicuţa- Hărnicuţa îşi strânge provizii pentru iarna ce va să vină. Acum cară un bob de grâu spre muşuroiul în care suratele îl vor aşeza ca pe-o comoară.
Pe cărare se întâlneşte cu greieraşul Pierde-Vară.
- Bună, furnico! Cât mă bucur să te văd! A trecut mult timp de când nu ţi-am mai văzut chipul.
- Daaa...cred şi eu! A trecut un secol! zise furnica plecată sub povara bobului.
- Dragă furnicuţo, nu glumi! Sunt aşa bucuros că ne-am întâlnit, încât te invit la o petrecere!
- Nici gând! Eu nu-mi văd capul de treburi, iar tu te gândeşti la petrecere?!
- Te rog mult! Îţi promit că nu vei regreta, insistă greierele cu ochi de înger.
- Bine, fie! Trebuie să ne mai şi distrăm, se învoi furnica. Ajută-mă să duc mâncarea la muşuroi şi apoi vom merge şi la petrecere. Greieraşul s-a învoit, deşi nu-i prea ardea de treabă.
După ce au terminat munca cei doi au pornit spre o movilă care se zărea în depărtare, dar care lor li se părea un adevărat munte.
La un moment dat au ajuns la un hotel. Au văzut o poartă cu totul şi cu totul de aur, presărată cu diamante. Nişte trandafiri roşii ca focul cu nişte feţe curioase acopereau poarta pe dinăuntru şi pe dinafară.
Pe iarba asemănătoare cu nişte smaralde măcinate au văzut o petrecere grozavă. Era o nuntă. Toată lumea cânta şi se distra.
Mireasa avea o rochie minunată! Parcă supuşii Iernii s-au adunat şi s-au lipit unii de alţii pentru a croi vestimentaţia. Bluziţa era din caşmir, mânecile din mătase, iar fusta era din voaluri diafane.
Domnişoara de onoare era o lalea cu o fustă multicoloră şi cu fundiţe verzi.
Pe mese erau întinse bucate alese din care invitaţii se serveau cu poftă.
Cum să reziste greieraşul nostru? Pofticios din fire a intrat într-o farfurie. Nici n-a apucat bine să guste din mâncarea care i-a făcut cu ochiul şi s- a trezit în lingura unei domnişoare.
Văzând pericolul în care se afla prietenul ei, furnica s-a urcat pe mâna fetei şi a ciupit-o. De durere, aceasta a pus lingura la loc şi a început să caute gângania care i-a întrerupt ospăţul. Dar furnica se ascunsese într-o cută a rochiei şi căutarea a fost zadarnică.
Între timp, greieraşul a ieşit din farfurie şi s-a aşezat la umbra unei zambile frumos mirositoare.
Acolo l-a găsit furnica. L-a certat pentru nesăbuinţa lui, iar neastâmpăratul cu ochi de smoală şi-a cerut iertare pentru că i-a stricat ziua prietenei.
Şi acum, ca de fiecare dată, furnica l-a iertat în schimbul unei serenade.