Disputa

Pe prispa casei, o vrăbiuţă cu penele vâlvoi aduna repede resturile din hrana unui motan tigrat, în timp ce-şi arunca în dreapta şi în stânga ochii ca două boabe de piper.
Tigratul o privea şi se gândea cum să o pedepsească pentru îndrăzneala ei. A ţâşnit pe neaşteptate spre farfuria din care se ospăta intrusa şi şi-a întins labele cu ghearele scoase din perniţele moi. Dar vrăbiuţa a fost mai rapidă şi motanul a rămas cu buza umflată. Supărat, se tot gândea cum să-i vină de hac obrăznicuţei.
Nici nu a observat că seara a sosit şi cerul şi-a pus salbă neagră şi colier auriu de parcă ar fi avut loc o înmormântare pe tărâmul magic al stelelor. S-a întins leneş şi a adormit. S-a trezit târziu când soarele îmbrăcat cu strai prelins cu strălucire de aur se ridicase pe cer, iar florile suave si roşii îşi arătau bluziţele multicolore şi pantalonii verzi ca nişte adevărate fotomodele ce erau.
Vasul cu lapte şi pâinea înmuiată îl aşteptau. După ce şi-a făcut toaleta, s-a îndreptat spre farfurie. De data aceasta surpriza a fost mai mare. Nu o vrăbiuţă, ci mai multe ciuguleau din pâinea care i se cuvenea lui.
Pasămite, vrăbiuţa îsi adusese şi suratele.
În timp ce le privea, motănelul îşi spunea în gând: "Parcă ar fi nişte femei care stau la cafea şi la taclale cum stă stăpâna mea cu amicele ei. Îşi bat joc de mine! Ei, las că le aranjez eu!"
A sărit spre ele şi le-a spus:
- Joaca s-a terminat! Am răbdat destul!
- Ooo, ba abia a început , zise ironic vrăbiuţa şi, ca la un semn, toate şi-au luat zborul.
Motanul s-a luat după ele. Au trecut pe lângă copacul cu cercei de diamant şi au ajuns în grădină. Acolo, pisoiul a tăiat cu ghearele lui tulpinile florilor.
Văzând soarta nevinovatelor, vrăbiuţele s-au oprit şi au încercat să poarte o discuţie cu motanul furios.
- De ce eşti aşa rău? l-a întrebat vrabia, iar din ochii ei au căzut două perle fierbinţi parcă încălzite de firele galbene ale soarelui. Suntem şi noi nişte făpturi şi vrem să trăim. Nu am avut noroc aşa ca tine să avem o stăpână care să ne ofere mâncare în fiecare zi. Ne străduim mult să supravieţuim. Mâncăm insecte, dar hrana pe care o primeşti tu ne atrage. E cu totul altceva şi noi suntem pofticioase! N-ai vrea să ne laşi şi nouă măcar câteva firimituri după ce mănânci ?
În schimb, promitem să nu ne atingem de vasul tău înainte ca tu să te saturi şi să-ţi cântăm ori de câte ori vrei.
Motanul le-a ascultat şi a înţeles că au şi ele dreptatea lor.
Aşa s-a încheiat disputa şi înţelegerea a fost respectată de toţi.