Acasă, la Polul Nord

17 iunie 2009

Acasă, la Polul Nord

A fost odată un pinguin alb ca făina care se numea Luchi.El era tare talentat. Ştia să cânte la vioara lui tradafirie, iubea pianul, la care se dovedea un adevărat maestru, dirija şi interpreta cu succes orice rol.
Pentru că avea aşa un mare talent, a fost dus de la răcorosul Pol Nord la circul "Briliantele zăpezii". Aici a intrat imediat în graţiile spectatorilor care îl priveau cu uimire şi admiraţie. Şi-a găsit chiar şi perechea: o domnişoară pinguin care i-a furat inima.
Zilele s-au scurs pe râul nesfârşit al vremii şi, într-o zi caldă şi blândă ca sufletul unei mame, Luchi a primit în dar de la frumoasa lui soţie un fiu pe care l-a botezat Bucurel.
Fiul şi-a moştenit tatăl şi a devenit o stea a circului.
Bucurel avea totul: părinţi care erau mândri de el, spectatori fermecaţi de talentul lui, şi prieteni cât cuprinde.
Un singur lucru îşi mai dorea: să meargă la Polul Nord pentru a-şi vedea rudele. Când nici nu se aştepta , şeful circului a hotărât să facă un turneu la Polul Nord. Din trupă nu puteau să lipsească Luchi, Bucurel şi mama lui.
Ajunşi acolo, Bucurel a rămas uimit. Perdeaua de lumină a aurorei boreale l-a fermecat. Simţea viscolul care chiuia şi spulbera fina pulbere sticloasă şi îngheţată de zăpadă. Ce minunăţie! Ce strălucire!
Luchi l-a plimbat prin locurile unde se născuse şi i-a făcut cunoştinţă cu verişoare şi veri îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. A gustat peştele delicios pe care gazdele i l-au servit pe platouri de gheaţă şi a patinat pe întinderea albă. Când circul şi-a anunţat plecarea, un alai de pinguini a venit să-şi ia rămas bun de la Luchi şi familia lui.
Pentru ultima oară sunetul viorii lui Luchi a răsunat la Polul Nord.
Cu o reverenţă adâncă, Bucurel şi-a luat rămas bun de la ţinuturile minunate pe care, probabil, nu le va mai revedea niciodată.

Dinu Anca - clasa a IV-a